Așteptările candidaților în privința lucrului de acasă în următorele 12 luni sunt de 1-2 zile pe săptămână conform studiului de caz realizat în perioada martie-aprilie

Pe baza acestui studiu realizat în martie – aprilie 2021, ni se confirmă ca munca în sistem hibrid va deveni cel mai frecvent intâlnit model de lucru.  Acest mix de prezență la birou combinat cu munca de la domiciliu este apreciat de majoritatea candidaților care își doresc să se simta în siguranță în fața amenințării pandemice. În următoarele 12 luni candidații se așteaptă să lucreze cu o frecvență de muncă de la domiciuliu de 1-2 zile săptămână.  Comparativ acestor așteptări, companiile au devenit și mai flexibile și în proporție de 35% sunt dispuse ca în următoarele 12 luni angajații lor să lucreze chiar peste 4 zile de la domiciliu.

În alegerea modelului de lucru, cel mai important criteriu de care țin cont companiile este tipul de activitate pe care il desfășoară angajații în funcție de nevoia de business, în timp ce în alegerea unui angajator, cel mai important criteriu de care țin cont candidații rămâne salariul și beneficiile, secondat de tipul de activitate pe care îl vor desfășura.

Tehnicile de recrutare au suferit de asemenea modificări o dată cu pandemia. În proporție de aproape 70%, companiile au răspuns că întreg procesul de recrutare se desfășoara on-line. Candidații însă simt nevoia unei întâlniri față în față înainte de a lua o decizie finală, conform unei statistici de aproape 50% din studiul nostru.

Un alt factor important care modelează piața muncii este nevoia de a iniția acțiuni în vederea adaptării specialiștilor pentru recrutare la distanță, deoarece există un ecart între gradul de flexibilitate al companiilor în ceea ce privește sistemul de muncă de acasă versus percepția candidaților și deoarece avem și noul model de munca de oriunde în care angajatii au domiciliu și pot lucra și din alt oraș diferit de orașul în care compania are birourile.

Indiferent de modelele de lucru și de recrutare adoptate, trendul în următoarele 12 luni este dat de faptul ca munca exclusiv de acasă va pierde teren.

Rezultele studiului pot fi vizualizate aici



Olguta Toma, Marketing Coordinator

Mobil: 0723 567 886


2018-03-12T13:58:34+00:00