Generatia C - moderni indiferent de varsta
Cand vorbim despre era moderna si tehnologie, obisnuim sa asociem in mod automat prezentul cu generatia tanara. Asociere, desigur, pe deplin justificata, caci tinerii au cea mai mare disponibilitate de a absorbi noul, mai cu seama intr-o lume accelerata, in care schimbarile se manifesta in ritm exponential. La fel de sigur este insa ca punerea semnului egal intre modern si tanar, intre tehnologie si prealaudata generatie Y, inseamna o ingustare a realitatii.
A bate moneda pe generatia mileniala tine de o anumita strategie de marketing a angajatorilor, dar ignora realitatea mult mai cuprinzatoare: privind in jurul nostru, vom vedea ca telefonul mobil si retelele de socializare sunt imbratisate de oameni de toate varstele – adultii maturi sunt azi activi economic pana spre 65 de ani si pur si simplu nu ar putea face abstractie de ultimele tendinte, iar pensionarii folosesc mai toti un telefon mobil si sunt cel putin familiarizati cu notiunea de internet – circulati cu autobuzul si veti auzi conversatii inedite intre seniori despre tehnologie si-alte nazdravanii moderne.
Specialistii de resurse umane si marketing ar beneficia de o viziune mult mai generoasa asupra angajatilor/candidatilor/clientilor daca ar lua in considerare conceptul numit Generatia C.
Generatia C este un termen plamadit inca din 2004 de expertii de la trendwatching.com, pentru care C-ul vine de la creativitate, continut, celebritate si control. In 2012, analistul digital Brian Solis sintetizeaza si defineste Generatia C drept “consumatorul conectat”. Cel care foloseste Web 2.0, creeaza si ingrijeste continut, construieste comunitati online si participa la co-crearea produselor si serviciilor. Generatia C – generatia conectata – nu desemneaza o generatie in sens propriu-zis, caci aboleste criteriul de varsta; actiunile enumerate mai sus nu sunt apanajul milenialilor. Generatia C exprima mai degraba o identitate culturala, o stare de spirit. Sa ii creionam portretul:
• Generatia C nu cunoaste limite de varsta, statut socio-economic, etnie sau geografie.
• Membrii Generatiei C sunt permanent conectati, la multiple platforme digitale si pe multiple dispozitive.
• Sursa lor principala de informare nu mai este presa traditionala, televiziunea ori radioul, ci media digitala, cu agregatoarele si feedurile ei de stiri, care le permit sa ajunga mai aproape de adevar, mai repede, cu conditia, desigur, sa filtreze atent informatia.
• Oamenii generatiei C simt nevoia apartenentei la o comunitate virtuala. O buna parte din socializare se petrece pe internet – acolo mentin legatura cu prietenii, familia, contactele profesionale si descopera mereu oameni cu interese comune. 55% dintre ei sunt conectati virtual cu cel putin 100 de persoane.
• Nu se lauda cu simpla prezenta online, ci sunt activ implicati.
• Sunt avizi de creatie, nu numai de consum – 90% creeaza continut digital cel putin lunar.
• Interactioneaza, nu doar iau cunostinta, prin comentarii si reactii sub forma de emoticonuri.
• Pe retelele de socializare pun tara la cale: participa la discutii pe teme sociale, politice, culturale, isi fac auzite opiniile, iau initiative, lanseaza indemnuri, invitatii, isi mobilizeaza semenii pentru diferite cauze, obtin rezultate concrete in realitatea fizica si astfel determina mersul societatii.
• Continutul generat de utilizatorii grupului C este modalitatea numarul 1 de interactiune cu brandurile – fie ca e vorba de companiile de la care achizitioneaza produse si servicii, fie de potentialii lor angajatori. 85% dintre reprezentantii generatiei C sunt influentati in deciziile lor de cumparare de recenziile celorlalti consumatori. Iar primii utilizatori al unui produs/serviciu care isi expun parerea online pot deveni „trendsetteri”.
• Specialistii in marketing trebuie sa tina cont de acesti lideri de opinie, „influentatori”, cum li se pune in jargonul momentului, oameni obisnuiti care au puterea de a aduce orice idee, tema, produs sau marca in centrul atentiei publice prin simpla distribuire de continut relevant. Oricine din generatia C care a strans un million de urmaritori pe Instagram poate avea mai mult succes in promovarea unui produs decat un top model cu un contract de imagine.
• Sursa lor principala de divertisment este tot internetul (60%) si in special YouTube. Generatia C consuma cu moderatie televizorul, in schimb, trage la YouTube de doua ori mai mult decat restul populatiei. O statistica din SUA pentru luna martie a anului 2015 da un numar de 31,8 milioane de utilizatori YouTube cu varste intre 18 si 24 de ani care petrec, in medie, 10 ore si 15 minute pe site. Dar nici seniorii nu se lasa mai prejos! Cei de peste 65 de ani se delecteaza pe acest canal aproape 4 ore pe luna.
• Industria de divertisment s-a schimbat la fata odata cu evolutia obiceiurilor generatiei C catre consumul instantaneu, astfel ca televiziunea live traditionala a facut loc celei de tip time-shifting (vizionare decalata), iar obsesia pentru proprietate s-a estompat in fata dorintei de acces, satisfacute pe deplin de platforme ca Netflix si Spotify.
Sunteti pregatiti sa va adaptati discursul si strategiile generatiei C, indiferent de varsta membrilor ei? Pentru domeniul resurselor umane, provocarea este semnificativa, in conditiile in care candidatii de elita sunt din ce in ce mai greu de gasit, cel putin in anumite sectoare economice. Poate daca intelegem mai bine incotro merge lumea, vom identifica si ne vom atrage mai usor oamenii in organizatii. Totul incepe cu recrutarea – iar APT Evolution v-a pregatit un nou curs pentru a deveni recrutori eficienti in aventura modernitatii: Tehnici de recrutare si selectie.
Surse:
Ryan Holmes, Move Over Millennials: What You Need to Know About Generation C, 19 octombrie 2016, blog.hootsuite.com
Patricia Pickett, Who Is Generation C, and What Are They All About?, 16 martie 2016, thebalance.com
Generation C: Investing in the connected generation, fidelityinternational.com