Grupul APT anunta extinderea regionala a operatiunilor sale, prin deschiderea sucursalelor regionale din Brasov si Cluj

Decizia de extindere a grupului APT vine pe fondul dinamizării pieței muncii, cu precădere în aceste două regiuni cu proces profund de dezvoltare economică, marcată de investiții noi în zona automotive, IT, telecom și BPO. Iar momentul ales marchează, la rândul său, aniversarea a 20 de ani de când Grupul APT reprezintă excelența în consultanța de business pentru resurse umane, pe piața din România. 

Obiectivul principal al celor două sucursale este de a clădi impreună cu profesionistii locali din HR, o relație pe termen lung, care să permită dezvoltarea serviciilor de resurse umane atât din punct de vedere al angajatorilor, cât și al candidaților și angajaților.

Tiberiu Focică, sales director APT Group, inițiatorul acestei extinderi, se declară surprins plăcut de modul în care a demarat proiectul: ”Am fost primiți foarte bine pe cele două piețe și, la nici două luni de la momentul zero, avem parteneriate funcționale care generează deja rezultate. Am folosit abordări diferite pentru cele două sucursale. Pentru Cluj, unde piața este diversificată, vorbim pe de o parte de zona de producție care este în continuă expansiune, iar pe de altă parte de zona de business-uri non-industriale care sunt prezente în această zonă. În ambele verticale putem vedea premisele de creștere la nivel regional mai ales în zona de specialiști și middle management, bineînțeles coroborat cu nevoia de forța de muncă pentru zona de producție. Expansiunea o realizăm alături de Claudiu Ploscar, un consultant cu experiență de peste 7 ani în resurse umane, cu precădere în industra noastră, a agenților de muncă temporară. Fiind un foarte bun cunoscător al zonei Transilvania precum și a nevoilor de dezvoltare a capitalului uman în acestă regiune, avem încredere că putem aduce numele APT in acestă regiune. Pe colegul nostru îl puteți găsi la noul punct de lucru APT, situat în centrul Clujului, pe str. Dorobanților nr. 42, unde vă așteaptă alături de echipa lui.

Comentând nivelul provocărilor de la Cluj, Claudiu Ploscar aduce în discuție un indicator simptomatic: ”Ca să puteți estima nevoile de dezvoltare a pieței de resurse umane, gândiți-vă că vorbim despre orașul cu cele mai multe SRLD-uri (start-up-uri) din țară.”

La Brașov, pe fondul de dezvoltare a pieței locale, preponderent în zona de producție automotive, proiectul de extindere a fost încredințat unui profesionist în vânzări, Bogdan Răgălie, care a facilitat intrarea grupului APT pe piața locală, într-un timp scurt. La noul sediu APT din Brașov, de pe str. Dimitrie Cantemir 2 -4, se desfășoară deja un dialog consistent cu partenerii locali, reprezentanți ai companiilor și ai comunității de HR din oraș și din împrejurimi, dialog care produce deja efecte, măsurate în numărul și impactul contractelor de recrutare și a numărului în creștere al angajaților în regim de muncă temporară.

Numitorul comun pentru ambele regiuni rămâne însă provocarea dată de șomajul redus (și care scade în continuare), de mobilitatea pieței care cere strategii tot mai inovative și rafinate de identificare, atragere și retenție a talentelor.

”Există în acest moment toate semnele că piața va crește în continuare, ceea ce ne încurajează în planurile noastre de extindere la nivel național, pentru 2016” – anticipează directorul de vânzări al APT Group, Tiberiu Focică.

2018-03-12T13:58:34+00:00